Prima pagină » Știri externe » Un înalt diplomat chinez declară că sancţiunile străine vor agrava situaţia din Venezuela

Un înalt diplomat chinez declară că sancţiunile străine vor agrava situaţia din Venezuela

Înaltul reprezentant al guvernului chinez, consilierul de stat Wang Yi, a declarat vineri că sancţiunile străine nu vor face decât să înrăutăţească situaţia din Venezuela, iar China continuă să susţină căutarea unei soluţii politice, relatează Reuters.
Un înalt diplomat chinez declară că sancţiunile străine vor agrava situaţia din Venezuela

Wang a vorbit la o conferinţă de presă în paralel cu întâlnirea anuală a parlamentului din China.

China a cerut în repetate rânduri ca celelalte state să nu se amestece în afacerile interne ale Venezuelei.

Majoritatea naţiunilor occidentale l-au recunoscut pe liderul opoziţiei, Juan Guaido, ca fiind şeful legitim al statului venezuelean.

Beijingul a împrumutat Venezuelei mai mult de 50 de miliarde de dolari prin acorduri petroliere în ultimul deceniu, asigurând aprovizionarea cu energie pentru economia sa în creştere rapidă.