Prima pagină » Europarlamentare 2019 » Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins alianţa PRM+PRU la europarlamentare. Diaconu: Naţionalismul românesc nu poate fi oprit

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins alianţa PRM+PRU la europarlamentare. Diaconu: Naţionalismul românesc nu poate fi oprit

ÎCCJ a decis că alianţa PRM+PRU nu poate fi înscrisă în cursa electorală europeană, a scris pe Facebook preşedintele PRU, Bodgan Diaconu. El susţine că ”orice demers politic cu identitate naţională ce nu corespunde intereselor globaliste, bine alimentate de Soros, are de înfruntat obstacole uriaşe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins alianţa PRM+PRU la europarlamentare. Diaconu: Naţionalismul românesc nu poate fi oprit

”Orice demers politic cu identitate naţională care nu corespunde intereselor globaliste, bine alimentate de Soros şi multinaţionale, are de înfruntat obstacole uriaşe. Nu Julienii, ci patrioţii sunt împiedicaţi să candideze la europarlamentare. În goana după corectitudine politică, UE şi fariseii săi încearca să strivească suveranitatea naţiunilor”, a scris pe Facebook Bodgan Diaconu.

El mai afirmă că PRU trebuie să fi în Parlamentul European, pentru a reprezenta ”cu demnitate Ţara şi Neamul”.

”Astăzi, ÎCCJ a decis că Alianţa PRM + PRU nu poate fi înscrisă în cursa electorală europeană. Naţionalismul românesc nu poate fi oprit! Vom merge înainte şi PRU va avea liste de candidaţi la alegerile europarlamentare, din 26 mai 2019! Doamne-ajută”, a conchis Diaconu.