Incendiul a avut loc într-un apartament dintr-un bloc de pe str. 21 Decembrie 1989 din Cugir. După ce au forţat uşa, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o saltea de pe pat, unde au găsit şi trupul femeii decedate.
”La faţa locului a intervenit SVSU Cugir cu o autospeciala de lucru cu apa si echipajul SMURD Cugir. Pompierii voluntari de la Cugir au forţat uşa apartamentului şi au patruns în interior. Apartamentul era inundat cu fum iar incendiul se manifesta localizat doar la o saltea. În zona respectivă a fost găsită o persoană de sex feminin (de aproximativ 70 ani) decedată. De la ISU Alba a fost trimisă o echipă de cercetare pentru stabilirea cauzelor care au dus la izbucnirea incendiului. În funcţie de rezultatul cercetărilor vom face precizări ulterioare”, a declarat Cătălin Kovacs, reprezentantul ISU Alba.
El a precizat că incendiul nu a afectat apartamentul, ci doar salteaua pe care a fost găsită femeie şi nu a fost nevoie ca ceilalţi locatari să fie evacuaţi.