Simona a pierdut primul set, după ce Hercog a făcut break la 5-5, ulterior făcându-şi serviciul.
La mijlocul setului secund, Halep a solicitat intervenţia antrenorului Daniel Dobre, care i-a oferit câteva sfaturi şi a încurajat-o pentru restul partidei. Românca s-a distanţat la 5-3, însă slovena a replicat imediat, cu un rebreak, astfel că s-a intrat în tie-break. Simona a avut aici un parcurs excelent, distanţându-se la 5-0 şi încheind cu 7-1.
În actul decisiv, fostul număr unu mondial s-a descurcat mult mai bine, a câştigat de două ori pe serviciul adversarei şi s-a impus, calificându-se în optimile de finală ale turneului nord-american.
În această fază, Simona Halep o va înfrunta pe învingătoarea partidei Daria Kasatkina (21 de ani, 22 WTA) – Venus Williams (38 de ani, 43 WTA).
La finalul jocului, Halep a oferit prima reacţie după meciul maraton înregistrat la Miami: „”A fost un meci greu, ea a jucat excelent, am alergat ca nebuna trei ore şi am rezistat – asta mă face foarte fericită, ca şi faptul că am reuşit să câştig. Mi-am găsit ritmul încetul cu încetul. Am luptat incredibil. Dacă voi face în continuare ce am făcut în acest meci, am şansa de a fi numărul unu din nou”, a spus Simona.
În optimile de finală ale turneului nord american, Simona Halep o va înfrunta pe Venus Williams (38 de ani, 43 WTA), care a trecut în turul trei de Daria Kasatkina (21 de ani, 22 WTA), scor 6-3, 6-1.