„Suntem organizaţi, ne aşteptăm la 40.000 de simpatizanţi, de votanţi, de militanţi ai noştri. Acest miting se va desfăşura la ora 16.00 pe strada AI Cuza. O să fim toţi îmbrăcaţi în alb. Este primul miting pe care îl facem în perspectiva alegerilor europarlamentare. Vor fi prezenţi pe scenă lideri din Oltenia, vor fi prezenţi pe scenă primii 20 de candidaţi, vor fi prezente persoane din conducerea organizaţiei naţionale şi din Guvern. Suntem în faza de precampanie şi credem că ar trebui să le spunem oamenilor noştri de ce candidăm”, a spus liderul PSD Dolj.
Întrebat de jurnalişti dacă va participa şi Liviu Dragnea la mitingul din Craiova, Claudiu Manda a răspuns: „Va fi şi Liviu Dragnea pe scenă alături de mine”.
Claudiu Manda anunţase deja că PSD va organiza, vineri de la ora 16.00, un miting de pre-campanie la Craiova unde vor participa 40.000 de persoane. Social-democratul a precizat că acţiunea nu este o replică la manifestaţia liberalilor, pentru că „în judeţul Dolj nu avem de ce să ne luptăm cu PNL”.
Liberalii au organizat o manifestaţie la Craiova, unde au fost prezente aproximativ 2.500 de persoane din judeţele Dolj, Olt, Gorj şi Vâlcea.