În zona montană Rânca a început să ningă vineri seara, fiind nevoie de intervenţia angajaţilor Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil.
Drumarii au împrăştiat material antiderapant.
„A nins. Am acţionat cu două utilaje, cu material antiderapant. Drumul acum este negru, pentru că am acţionat. Pe unde mai ninge mai este zăpadă, de 1-2 centimetri. Ninge uşor. Stratul nou de zăpadă în decor este de aproximativ zece centimetri. Mai sunt două maşini pregătite la Târgu-Jiu”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.
Drumarii au fost nevoiţi să intervină şi săptămâna trecută pe DN 67C – Transalpina, pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil. Atunci însă zăpada avea, în unele zone, şi patru metri.