Prima pagină » Politic » DECLARAŢIA ZILEI | Orban, despre Nicolicea în locul lui Toader: Ca şi cum ai schimba pe Dragnea cu ta-su

DECLARAŢIA ZILEI | Orban, despre Nicolicea în locul lui Toader: Ca şi cum ai schimba pe Dragnea cu ta-su

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, la Craiova că PSD „s-a făcut de râs încă o dată”, cu numele propuse pentru portofoliile remaniate, iar a-l schimba pe Tudorel Toader cu Eugen Nicolicea la Ministerul Justiţiei este „ca şi cum ai schimba pe Dragnea cu ta-su`”.
DECLARAŢIA ZILEI | Orban, despre Nicolicea în locul lui Toader: Ca şi cum ai schimba pe Dragnea cu ta-su

Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, la Craiova, că PSD „s-a făcut încă o dată de râs” cu propunerile pentru portofoliile remaniate, mai ales în privinţa celui de la Justiţie.

„Tudorel Toader cu Nicolicea (la Ministerul Justiţiei – n.r.) e ca şi cum l-ai schimba pe Dragnea cu ta-su`”, a spus Orban.

Liderul PNL a mai spus că Eugen Nicolicea va ajunge ministru al Justiţiei „când o face plopul mere şi răchita micşunele”.

„E clar că Dragnea a ajuns la un asemenea nivel de disperare să scape de puşcărie încât şi-a găsit singurul inconştient care este dispus să iniţieze ordonanţa privind aministia şi graţierea. Dar vreau să îi liniştesc pe români şi să le spun că era vorba aia cu când o face plopul mere şi răchita micşunele. O să ajungă Nicolicea ministrul Justiţiei când o face plopul mere şi răchita micşunele”.

Deputatul Eugen Nicolicea este propunerea la ministerul Justiţie în locul lui Tudorel Toader, după ce PSD a decis să îi retragă sprijinul politic.