„În ultima perioadă, în cadrul reţelelor de transport a agentului termic s-au produs avarii repetate ce au condus la întreruperi în alimentarea cu căldură a consumatorilor şi la reducerea parametrilor de funcţionare a sistemului. Problemele apărute în funcţionarea şi explotarea sistemului de termoficare al Municipiului Bucureşti s-au produs din mai multe cauze”, se arată în proiectul de hotărâre al CGMB pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici necesari investiţiei de reabilitare a sistemului de termoficare.
Astfel, potrivit proiectului, suma necesară pentru reabilitarea a peste 100 de kilometri de conducte este de 1,2 miliarde de lei, cu tot cu TVA.
Durata lucrărilor este, potrivit proiectului, de patru ani.
În prezent, Capitala se confruntă cu probleme mari din cauza avariilor ce se produc zilnic, iar furnizarea apei calde şi a agentului termic este, în unele zone, practic imposibilă, aşa cum s-a întâmplat toată iarna, dar şi în această săptămână, când peste 600 de blocuri nu au avut apă caldă şi căldură.
Mai mult, Tribunalul Bucureşti a declarat săptămâna aceasta falimentul RADET. Potrivit Gabrielei Firea, activitatea Regiei ar urma să fie preluată de Compania Municipală Termoenergetica.