„Dacă ni se interzice să o utilizăm, vom închide” Strâmtoarea Hormuz, a declarat generalul Ali Reza Tangsiri, şeful Forţelor Navale aparţinând Gardienilor Revoluţiei din Iran, citat de agenţia semioficială Tasnim.
Administraţia Donald Trump a anunţat luni că nu va mai acorda niciunei ţări exceptări de la sancţiunile SUA privind importurile de petrol din Iran, intensificând presiunile asupra regimului de la Teheran. Decizia afectează în principal China, India, Japonia, Coreea de Sud şi Turcia.
Seyyed Abbas Mousavi, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, a catalogat drept „fără valoare” sancţiunile şi excepţiile stabilite de Statele Unite. „Dat fiind faptul că sancţiunile sunt în principiu ilegale, Republica Islamică Iran consideră că practic şi exceptările de la sancţiuni sunt fără valoare”, a declarat Mousavi, citat de agenţia de presă Mehr.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII