Prima pagină » Social » Situaţie de „Absurdistan” într-un oraş din România: ceapă cultivată în cimitir, printre morminte

Situaţie de „Absurdistan” într-un oraş din România: ceapă cultivată în cimitir, printre morminte

În apropierea mormintelor din cimitirul evreiesc din Buzău, aflat la marginea oraşului, trecătorii pot observa, de ceva vreme, o mică grădină unde a fost cultivată ceapă. Cel mai probabil, leguma a fost plantată de bărbatul care are grijă de cimitir. În anii trecuţi, o altă persoană creştea găini.
Laura Petrescu
06 mai 2019, 10:05, Social

Lionel Zosmer, unul dintre puţinii evrei din Buzău, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, cel mai probabil, ceapa a fost cultivată de îngrijitorul cimitirului evreiesc.

„Este un bărbat care a fost lăsat să locuiască aici şi în schimb are grijă de cimitir. Îngrijeşte mormintele, face curat, este şi paznic. Sigur el este cel care a plantat şi ceapa. El abia a venit. De şase luni stă. A reuşit să pună doar ceapă. Anii trecuţi au fost şi găini”, a declarat Zosmer.

Acesta este de părere că nu este normal să plantezi ceapă în cimitir. Cu toate acestea, firele au ieşit mult din pământ, iar mica grădină se află lângă morminte, la intrarea în cimitir.

„E cimitir şi e absurd să plantezi, să culegi şi să mănânci”, a afirmat Lionel Zosmer.

Rămâne de văzut dacă bărbatul respectiv va renunţa sau nu la cultura de ceapă la insistenţele evreilor din Buzău.

Cimitirul evreiesc din Buzău se află la ieşirea din oraş spre zona industrială.