Ministerul Comerţului din China a declarat că „regretă profund” decizia SUA, adăugând că va lua măsurile de combatere necesare, fără a da mai multe detalii, potrivit site-ului agenţiei Reuters.
Cresterea vine in mijlocul a doua zile de discuţii intre negociatorii americani şi chinezi pentru a încerca să salveze acordul comercial existent în scopul incheierii unui razboi comercial de 10 luni între cele două mari economii ale lumii.
Vicepremierul chinez Liu He, reprezentantul comercial american Robert Lighthizer şi secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, au vorbit joi pentru 90 de minute şi se aşteaptă ca negocierile să fie reluate vineri.
Ministerul Comerţului a transmis că negocierile vor continua şi că „speră că Statele Unite se vor putea întâlni la jumătatea drumului cu China, vor depune eforturi comune şi vor rezolva problema prin cooperare şi consultare”.
The top 10 US imports from China affected by a US tariff rise @AFPgraphics pic.twitter.com/3G39vWZ0J6
— AFP news agency (@AFP) May 10, 2019