Prima pagină » Știri externe » Donald Trump nu are aprobarea Congresului pentru un CONFLICT MILITAR cu Iranul, avertizează Nancy Pelosi

Donald Trump nu are aprobarea Congresului pentru un CONFLICT MILITAR cu Iranul, avertizează Nancy Pelosi

Administraţia Donald Trump nu are aprobarea Congresului pentru a lansa o acţiune militară împotriva Iranului, a afirmat joi seară Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor.
Donald Trump nu are aprobarea Congresului pentru un CONFLICT MILITAR cu Iranul, avertizează Nancy Pelosi

Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat (opoziţie), a afirmat că este mulţumită că Donald Trump pare să prefere o abordare diplomatică în criza cu Iranul.

„Îmi place ceea ce aud din partea preşedintelui, deşi nu îl încântă deloc acest lucru”, a declarat Nancy Pelosi, citată de agenţia Reuters.

Administraţia Trump a refuzat până acum cererile de a oferi informaţii Congresului despre criza nucleară iraniană. „Este vorba de o abordare care nu este corectă, întrucât avem responsabilităţi, în Constituţie, responsabilitatea de a declara un război aparţine Congresului, deci, consilierii prezidenţiali sper că vor admite că nu au nicio aprobare pentru a merge înainte”, a argumentat Nancy Pelosi.