Fostul lider al UKIP a fost atacat de un bărbat în timp ce susţinea un discurs în faţa unei mulţimi. Imediat după incident, Farage a fost escortat de mai mulţi bodyguarzi către maşina sa, scrie The Sun.
În timp ce se îndrepta către vehicul, politicianul a fost văzut ştergându-şi sacoul de milkshake, fără să comenteze cele întâmplate.
Imaginile cu Nigel Farage pot fi văzute mai jos.
Nigel Farage este europarlamentar britanic, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004, 2004-2009, 2009-2014. În 2014 şi-a început cel de-al patrulea mandat, noile alegeri europarlamentare desfăşurându-se la finalul lunii mai.
Farage este cunoscut pentru atitudinea sa eurosceptică şi discursurile sale populiste. El a avut în trecut mai multe ieşiri violente la adresa rromilor şi imigranţilor veniţi la muncă în Marea Britanie.
Înainte de declanşarea referendumului pentru Brexit, Farage a avut una dintre cele mai puternice voci în campania pentru ieşirea Marii Britanii din UE.