Dorin Racz a participat, sâmbătă, în comuna Gilău, judeţul Cluj, la Festivalul ”BikeFest”, manifestare care reuneşte peste 1.000 de motociclişti din ţară şi străinătate şi unde a prezentat, pentru prima oară în România, o motocicletă Harley Davidson Ironhead din anul 1972 pe care a modernizat-o şi a adus-o la nivelul secolului al XXI-lea.
„Am botezat motocicleta şi am construit-o pentru un client, special pentru concursuri. Am lucrat cam un an pe ea, dar a meritat. Am refăcut-o de la zero, am modernizat-o şi am adus-o în secolul al XXI-lea. I-am pus roţi noi, ţevile de eşapament au o formă specială, cu alamă la capete, rezervorul e schimbat şi am crescut capacitatea cilindrică de la 900 cmc la 1100 cmc. Am participat cu ea la numeroase concursuri internaţionale de custom bike, am câştigat un premiu în Elveţia şi am reuşit să mă clasez pe locul 9 la Campionatul Mondial desfăşurat la Koln. Am expus-o sâmbătă la BikeFest în Gilău pentru prima oară în România, iar în toamnă voi participa cu ea la o expoziţie de motociclete în SUA”, a spus Racz.
Festivalul „Bikefest” are loc în perioada 24-26 mai în comuna Gilău, judeţul Cluj.