A fost publicat textul moţiunii de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă. Acesta face referire la eşecul organizării alegerilor, situaţia din Valea Uzului, dar şi la încercările repetate de emitere a ordonanţelor de urgenţă pe justiţie
Ploile nu părăsesc ţara, însă vine şi căldura. Meteorologii au emis o informare de temperaturi ridicate şi instabilitate atmosferică, valabilă până vineri noaptea. Caniculă va fi şi în Bucureşti, unde temperaturile vor atinge 34 de grade
Preţurile au crescut în luna mai cu 4.1%. Cea mai spectaculoasă creştere a avut-o preţul cartofilor, legume care s-au scumpit cu peste 50 de procente
Selfie-urile făcute la Cernobîl devin o nouă modă pentru influencerii din mediul online. Fenomenul l-a făcut pe Craig Mazin, scenaristul serialului ”Cernobîl”, să ceară să fie respectată memoria celor care şi-au pierdut viaţa în dezastrul nuclear