Formaţia lui Vicente Moreno venea după o înfrângere în turul de pe „Estadio Municipal de Riazor”, scor 0-2, însă a reuşit să întoarcă scorul în returul de pe teren propriu. Croatul Ante Budimir a deschis scorul în minutul 21, după o combinaţie cu Daniel Rodriguez şi un şut în forţă, care l-a învins pe Gimenez.
Veteranul Salva Sevilla (35 de ani) a făcut 2-0 în minutul 62, după ce a executat superb o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri de poarta adversă, iar la acest scor, promovarea s-ar fi decis în prelungiri. Abdon Prats, atacant intrat în repriza secundă, i-a adus promovarea lui Mallorca în minutul 82, după o pătrundere excelentă şi un şut fără speranţă pentru portarul lui Depor.
În tribune s-a aflat şi tenismenul Rafael Nadal, care a susţinut-o pe Mallorca şi s-a arătat foarte bucuros la golurile înscrise de nou-promovată.
S-a terminat 3-0, iar Mallorca revine în La Liga după şapte sezoane. Ultima oară când aceasta evolua în primul eşalon se întâmpla în sezonul 2013/2013. De atunci, a evoluat în cinci stagiuni în liga a doua şi o dată chiar în liga a treia, în sezonul 2017/2018.
La final, fanii formaţiei din Insulele Baleare au invadat terenul, declanşând sărbătoarea.
Mallorca (4-3-3): M. Reina – Sastre (87 Campos), Valjent, Raillo, Estupinan – Rodriguez, Baba Mohammed, Sevilla – Cabrera (52 Prats), Budimir (84 A. Lopez), Junior Lago
Deportivo la Coruna (4-2-3-1): Gimenez – Boveda (88 Caballo), Duarte, Mari, Garcia – Gomez, Exposito – Pedro, Borja (79 Cartabia), Nahuel (30 C. Fernandez) – Quique
Astfel, Mallorca a promovat în La Liga, alături de ocupantele locurilor 1 şi 2, Osasuna şi Granada, în timp ce Deportivo la Coruna, fosta echipă a lui Florin Andone va mai rămâne cel puţin un sezon în liga secundă.