Pompeo a declarat că speră că scrisoarea trimisă recent de preşedintele Donald Trump liderului nord-coreean, Kim Jong Un, „va oferi o bază bună pentru ca noi să începem să continuăm aceste discuţii importante cu nord-coreenii pentru denuclearizarrea peninsulei”.
Agenţia de ştiri de stat din Coreea de Nord a descris duminică scrisoarea lui Trump către Kim ca fiind „excelentă” şi a informat că liderul Kim a spus că va „contempla serios” conţinutul, care nu a fost dezvăluit de oficiali din SUA sau nord-coreeni. Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat că cei doi lideri au avut o corespondenţă continuă.
Cel de-al doilea summit Trump-Kim, care a avut loc în februarie, la Hanoi, s-a încheiat cu un eşec, iar negocierile formale dintre cele două naţiuni s-au întrerupt. Trump a spus în iunie că a primit o scrisoare „frumoasă” de la Kim, dar nu a dezvăluit conţinutul său, iar recent a spus că a primit o „scrisoare cu ocazia zilei de naştere” din Coreea de Nord.
Pompeo, care a vorbit cu reporterii înainte de a părăsi Washingtonul pentru a se deplasa în Orientul Mijlociu, a declarat că speră că discuţiile la nivel de lucru cu Coreea de Nord vor fi reluate.