Prima pagină » Sport » Meci DRAMATIC la Eastbourne: Simona Halep şi Raluca Olaru, eliminate în semifinalele probei de dublu

Meci DRAMATIC la Eastbourne: Simona Halep şi Raluca Olaru, eliminate în semifinalele probei de dublu

Simona Halep şi Raluca Olaru au fost eliminate, vineri, în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne. Româncele au pierdut dramatic în faţa cuplului format din Kirsten Flipkens şi Bethanie Mattek-Sands, scor 7-6 (4), 2-6, 8-10.
Meci DRAMATIC la Eastbourne: Simona Halep şi Raluca Olaru, eliminate în semifinalele probei de dublu
Alexandru Stanila
28 iun. 2019, 17:09, Sport

La o zi după eliminarea din proba de simplu de la Eastbourne, în sferturile de finală, Simona Halep a părăsit şi proba de dublu. Româcele şi-au adjudecat primul set la tie-break, adversarele au restabilit imediat egalitatea la seturi, iar în super tie-break, Halep şi Olaru au pierdut dramatic, 8-10, în ciuda faptului că au condus cu 8-5.

În schimb, tot vineri, Mihaela Buzărnescu şi Anna-Lena Friedsam au obţinut calificarea în semifinalele probei de dublu de la Eastbourne, după ce au trecut de cuplul format din Aryna Sabalenka şi Dayana Yastremska, scor 6-2, 6-1. Buzărnescu şi partenera sa din Germania joacă tot vineri pentru un loc în finală, contra jucătoarelor din Taiwan Hao-Ching Chan şi Latisha Chan.

În cazul în care vor ajunge în finală, Buzărnescu şi Friedsam le vor întâlni pe Flipkens şi Mattek-Sands, cele care le-au eliminat pe Halep şi Olaru în penultimul act.