Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, incidentul a avut loc, luni, pe podul CFR Micălaca, în cartierul Aradul Nou, din oraşul Arad.
Un tânăr de aproximativ 25 de ani a fost accidentat mortal de trenul Regio 2604, care circula pe direcţia Arad – Timişoara, au anunţat poliţiştii.
„Se efectuează verificări pentru stabilirea identităţii victimei şi circumstanţelor care au dus la producerea acestui accident”, a informat IPJ Arad.
Potrivit reprezentanţilor CFR, tânărul s-ar fi sinucis. „Circulaţia feroviară a fost întreruptă temporar, între staţiile Arad – Aradu Nou, in intervalul orar 13.42 – 15.00, din cauza unui suicid. O persoană s-a aşezat pe calea ferată înaintea trenului R 2604. Procedurile în astfel de cazuri implică oprirea circulaţiei pentru a se facilita ccesul reprezentanţilor Procuraturii”, au transmis reprezentanţii CFR.
Aceştia susţin că mecanicului trenului R 2604 nu şi-a putut continua călătoria, în urma acestui incident, şi a solicitat să fie schimbat.
Ca urmare a accidentului, circulaţia a şase trenuri a fost afectată. Acestea vor ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 30 şi 100 de minute, potrivit CFR.