Prima pagină » Sport » România s-a calificat între primele opt echipe la Campionatul European U19 de handbal feminin

România s-a calificat între primele opt echipe la Campionatul European U19 de handbal feminin

Reprezentativa României sub 19 ani de handbal feminin s-a calificat în faza grupelor principale la Campionatul European de la Gyor. Naţionala a reuşit să obţină două victorii din două posibile în grupa D.
România s-a calificat între primele opt echipe la Campionatul European U19 de handbal feminin
Radu Stroe
13 iul. 2019, 12:30, Sport

În prima partidă din grupă, România a întâlnit-o pe Portugalia, pe care a învins-o cu scorul de 28-26. În al doilea meci, internaţionalele U19 le-au avut de înfruntat pe suedeze, obţinând victoria cu scorul de 30-20.

Ultimul joc din grupă va fi împotriva Norvegiei, rezultatul acestuia contând pentru poziţia în a doua grupă principală, de unde competiţia va avansa în semifinale.

Meciul cu Norvegia se va desfăşura, luni, 15 iulie, la ora 15:30.

Actuala campioană europeană U19 la handbal feminin este Franţa.