„Astăzi (marţi-n.red.) vom face o analiză cât se poate de serioasă şi ne dorim ca după Comitetul Executiv Naţional şi după un vot să ieşim cu candidatul pentru că timpul nu este de partea noastră. Vom avea foarte mult de lucru până la prezidenţiale. Din 10 august ar trebui să trecem la strângerea de semnături. E un calendar destul de strâns”, a declarat, marţi, secretarul general al PSD Mihai Fifor, la Antena3.
De asemenea, el a spus că în întrunirea social-democraţilor de marţi va fi prezentat şi sondajul intern cu privire la şansele candidatului PSD pentru prezidenţiale.
„În ceea ce priveşte şansele PSD, suntem pe creştere în momentul de faţă, sondăm şi noi în fiecare săptămână”, a mai afirmat Fifor.
El o susţine pe Viorica Dăncilă pentru a candida din partea partidului la prezidenţiale şi spune că imaginea dată premierului, de om care „nu reuşeşte să stea pe picioarele sale”, este falsă.
„Viorica Dăncilă este un om foarte hotărât care conduce Guvernul şi îl conduce bine. Este un om care a preluat partidul într-un moment extrem de complicat pentru PSD şi în perioada scurtă de la preluare cred că a reuşit să stabilezeze partidul”, a mai declarat Mihai Fifor.
Social-democraţii se reunesc, marţi, în Birou Politic Naţional, pentru a-şi alege candidatul la prezidenţiale, urmând ca propunerea să fie validată în CEx. În cursa internă au rămas oficial Liviu Pleşoianu şi Şerban Nicolae, însă nici Viorica Dăncilă sau Gabriela Firea nu exclud o candidatură.