Mama băiatului, pe numele ei Edith Vega, a susţinut că a lăsat copilul nesupravegheat doar o secundă, în timp ce ea aştepta să primească biletele de avion la un birou de check-in al companiei Spirit Airlines, arată poliţia din Atlanta, potrivit CNN.
Copilul s-a urcat pe banda rulantă şi a fost purtat până în camera de control a bagajelor, timp în care încerca să se întoarcă din drum. În camera de control, angajaţii aeroportului au oprit banda şi au preluat copilul.
Potrivit anchetei deschise de poliţie, copilul s-a rănit la mâna dreaptă, aceasta fiind umflată şi învineţită. El a fost transportat la spital imediat după producerea incidentului.
”Compania aeriană Spirit Airlines este conştientă de incident. (…) Lucrăm cu autorităţile pentru a ne asigura că a fost urmat cu precizie protocolul. Îi dorim copilului însănătoşire grabnică!”, au transmis reprezentanţii companiei aeriene care avea în sarcină acea bandă de bagaje.