Prima pagină » Life-Inedit » Motivul pentru care o vedetă cumpără una dintre casele în care a avut loc o crimă a „familiei” lui Charles Manson

Motivul pentru care o vedetă cumpără una dintre casele în care a avut loc o crimă a „familiei” lui Charles Manson

O vedetă cunoscută în calitate de investigator al fenomenelor paranormale, Zak Bagans, cumpără una dintre casele în care a avut loc o crimă comisă de ”familia” condusă de Charlie Manson.
Motivul pentru care o vedetă cumpără una dintre casele în care a avut loc o crimă a „familiei” lui Charles Manson
Razvan Tupa
26 iul. 2019, 12:16, Life-Inedit

Zak Bagans, vedeta seriei de emisiuni „Ghost Adventures”, a achiziţionat vila unde au fost ucişi Leno şi Rosemary LaBianca, victimele ”familiei” Manson.

Rosemary a fost înjunghiată de 41 de ori iar Leno, de 12 ori în august 1969, la o zi după ce membrii sectei lui Manson au ucis-o pe actriţa Sharon Tate şi alţi patru prieteni ai acesteia.

Locuinţa în care s-a petrecut una dintre cele mai sângeroase crime din Statele Unite era scoasă la vânzare la preţul de 1.98 de milioane. Actele de vânzare se vor încheia doar după ce se vor împlini 50 de ani de la crimă.

Bagans a comentat faptul că aproape tot ce se găseşte în casă este păstrat de acum jumătate de secol şi acesta a fost unul dintre principalele motive care l-au atras să achiziţioneze casa care are 2 dormitoare şi două băi dar şi o perspectivă spectaculoasă asupra oraşului Los Angeles.

Charles Manson a fost condamnat la moarte, împreună cu patru discipoli ai săi, în august 1969, pentru asasinarea a şapte persoane. Pedepsele lor au fost comutate ulterior în închisoare pe viaţă. Manson a format în anii ’60 o comunitate în deşertul californian, ”familia” Manson şi spunea, printre altele, că era reîncarnarea lui Iisus pe Pământ şi a organizat o serie de crime cu scopul de a provoca izbucnirea unui război între persoanele caucaziene şi cele de culoare, din care credea că primele vor ieşi victorioase.

Dintre ceilalţi discipoli ai săi, Leslie Van Houten şi-a văzut refuzată o cerere de eliberare condiţionată – cea de-a 19-a – în iulie 2010, iar Susan Atkins a murit în închisoare în septembrie 2009, din cauza unui cancer.