În urma unei explozii puternice provocate de detonarea unei bombe, mai mulţi indivizi înarmaţi au luat cu asalt o clădire din apropiere, unde se află biroul lui Amrullah Saleh, candidat la funcţia de vicepreşedinte al ţării şi aliat al preşedintelui afgan Ashraf Ghani.
Amrullah Saleh, un fost şef al serviciilor secrete afgane şi oponent ferm al talibanilor şi altor grupuri islamiste radicale, inclusiv Stat Islamic, a fost rănit uşor în urma atentatului.
Ministerul de Interne din Afganistan a transmis că forţele militare au împuşcat patru militanţi şi au salvat peste 150 de civili în cadrul operaţiunii, care a durat aproximativ şase ore.
Atacul nu a fost momentan revendicat de nicio grupare teroristă.