Autorităţile din oraşul Gilroy consideră că autorul atacului, care a fost ucis la câteva minute după ce a deschis focul în cadrul festivalului, a avut un complice.
„Un al doilea suspect a fost implicat într-un fel, momentan nu ştim în ce fel”, a declarat Scot Smithee, şeful poliţiei din oraşul Gilroy.
„Nu avem idee care ar fi putut fi motivul atacului”, a adăugat Smithee, menţionând că poliţiştii au găsit o armă automată la faţa locului.
Patru persoane, printre care şi principalul suspect, au fost ucise în urma atacului armat produs la Festivalul Usturoiului din statul american California. Dintre cele 15 persoane rănite, una este în stare foarte gravă, au anunţat medicii de la spitalul unde au fost transportate victimele.
Conform primelor informaţii, suspectul a intrat în festival printr-o gaură din gardul exterior. O înregistrare haotică pe Twitter, postată duminică după-amiază, în jurul orei locale 18:00 (ora României, luni, 04:00) arată vizitatorii de la festival fugind panicaţi.
Festivalul Usturoiului din Gilroy se desfăşoară anual începând din 1979. Potrivit site-ului festivalului, vizitatorii nu au voie să aibă arme asupra lor, informează BBC News.