Parchetul General anunţă că procurorii nu au interzis poliţiştilor să intre în casa lui Gheorghe Dincă înainte de ora 6 dimineaţa, ci decizia a fost luată de comun acord. În acelaşi timp, dosarul a fost înregistrat la Parchet după 5 ore de la apelul Alexandrei la serviciul de urgenţă
Unchiul Alexandrei va cere de la STS înregistrarea apelurilor la 112. Alexandru Cumpănaşu spune că va rămâne la alegerea familiei dacă va publica sau nu înregistrările
În paralel, procurorii DIICOT extind ancheta în cazul crimelor din Caracal. Este cercetată acum şi neglijenţa în serviciu, pentru preluarea şi gestionarea apelurilor la 112 făcute de Alexandra
Gheorghe Dincă a fost audiat de anchetatori şi într-un al treilea dosar, cel al fetei ucise în Parcul Romanescu din Craiova. Tânăra a fost descoperită decapitată, în urmă cu 4 ani