Pompierii din Sibiu au intervenit, luni, la un accident rutier produs pe strada Ştefan cel Mare din oraş, la intrarea pe autostradă, unde, în urma impactului dintre două autoturisme şi un TIR, au fost rănite patru persoane.
Potrivit poliţiştilor, şoferul uneia dintre maşinile implicate a virat la stânga, fără să acorde prioritate şi a lovit un autoturism condus regulamentar din sens opus, pe care l-a proiectat într-un TIR parcat pe marginea drumului.
Trei dintre răniţi au fost transportaţi la spital, iar a patra persoană a refuzat îngrijirile medicale de specialitate.
În zona accidentului traficul este îngreunat.