Andy Murray a jucat, luni, primul meci la simplu, de la Australian Open.
Britanicul a vorbit, după partida cu Richard Gasquet, despre participarea sa la US Open, unde a primit o invitaţie: ”Speram să pot aştepta mai mult timp pentru a vedea cum mă simt, până să accept invitaţia. Dar US Open şi-a anunţat invitaţii azi şi eu nu am simţit că pot lua o decizie înainte de meciul cu Richard Gasquet. Nu am vrut să accept invitaţia pentru că nu ştiam cum mă voi simţi după jocul de azi”.
”Deşi am făcut un meci bun, fizic, mi-am simţit picioarele grele spre sfârşitul meciului şi asta probabil nu se va schimba în câteva săptămâni”, a spus Murray, după meciul cu Richard Gasquet.
”Va dura ceva să revin la forma optimă şi nu am mai exersat la simplu, până recent. Am nevoie de timp şi asta nu se va schimba într-o săptămână sau de la un turneu la altul. A fost un proces îndelungat să ajung aici, dar, ca să ajung înapoi unde îmi doresc eu, va fi nevoie de timp şi de foarte multă muncă”, a mai spus britanicul.