Trenul nu se afla pe o linie de cale ferată publică, ci pe o linie secundară care făcea legătura cu o fabrica Volkswagen.
Poliţia a transmis că aproximativ 30 de persoane au participat la protestul desfăşurat marţi, care a fost unul paşnic şi a durat câteva ore.
Câţiva manifestanţi s-au legat de şine între fabrica VW şi gara Fallersleben, forţând trenul să se oprească pe un pod.
David Neisser, unul din organizatorii protestului Aktion Autofrei, a declarat pentru cotidianul Wolfsburger Nachrichten că manifestaţia nu a vizat în mod specific compania Volkswagen, ci industria auto, informează postul BBC News.
„Am ales locaţia VW din Wolfsburg pentru că pentru noi simbolizează întreaga industrie auto”, a declarat David Neisser.
Activiştii susţin că industria auto a contribuit la schimbările climatice provocate de activitatea antropică.