Prima pagină » Știri externe » Stephen Biegun va efectua săptămâna viitoare vizite în Japonia şi în Coreea de Sud

Stephen Biegun va efectua săptămâna viitoare vizite în Japonia şi în Coreea de Sud

Emisarul american pentru Coreea de Nord, Stephen Biegun, urmează să călătorească săptămâna viitoare în Japonia şi Coreea de Sud pentru a ajuta la coordonarea eforturilor privind denuclearizarea Peninsulei Coreene, a informat vineri Departamentul de Stat american, relatează Reuters.
Stephen Biegun va efectua săptămâna viitoare vizite în Japonia şi în Coreea de Sud

Biegun se va afla în Japonia luni şi marţi, iar de acolo va pleca la Seul, unde va rămâne până joi, se arată într-un comunicat.

Anunţul privind vizitele lui Biegun a fost făcut în contextul în care preşedintele american Donald Trump a susţinut săptămâna trecută că liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a transmis că este pregătit să reia discuţiile privind denuclearizarea.

Departamentul de Stat nu a menţionat posibile discuţii cu reprezentanţii Coreei de Nord.