Prima pagină » #Azi » METEO #azi 22 august 2019: Caniculă, disconfort termic accentuat

METEO #azi 22 august 2019: Caniculă, disconfort termic accentuat

Vremea va fi caniculară azi. Meteorologii au emis o informare de caniculă potrivit căreia în vest, nord-vest, sud şi sud-est maximele termice vor urca până la 35 de grade Celsius, iar în Lunca Dunării se vor atinge chiar 37 de grade.
METEO #azi 22 august 2019: Caniculă, disconfort termic accentuat
Razvan Bucur
22 aug. 2019, 05:00, Social

ROMÂNIA, MARŢI

La munte sunt prognozate ploi torenţiale cu descărcări electrice în a doua parte a zilei.

La noapte, temperaturile vor fi de 24 de grade în sudul ţării, iar disconfortul termic se menţine accentuat. În restul ţării minimele se vor încadra între 15 şi 20 de grade. Cerul va fi mai mult senin iar vântul va sufla slab şi moderat. În depresiunile din Transilvania spre dimineaţă va fi ceaţă.

BUCUREŞTI

Şi pentru Bucureşti a fost emisă o informare specială. Vremea va fi caniculară iar disconfortul termic va fi accentuat mai ales la orele amiezii, când indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi mai ales în centrul Capitalei. Zilele următoare vor fi la fel de caniculare, cu maxime de până la 35 de grade la umbră şi minime cuprinse între 18 şi 21 de grade Celsius.

LITORAL

În staţiunile de pe litoral temperaturile maxime vor ajunge azi la 32 de grade Celsius, iar cerul va fi mai mult senin. Noaptea care urmează va fi una foarte călduroasă, cu minime de 23-24 de grade Celsius şi cer fără nori.

ROMÂNIA, PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE

Canicula va persista şi în zilele următoare, când maximele termice vor fi de 35 de grade Celsius iar disconfortul termic va fi accentuat. La munte sunt prognozate ploi în averse cu descărcări electrice în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări locale în sud. Nopţile vor fi călduroase, mai ales în sudul ţării, cu minime de până la 24 de grade Celsius. Cele mai scăzute valori se vor înregistra în Transilvania unde se va produce şi ceaţă.