Prima pagină » Știri externe » Emmanuel Macron anunţă că liderii G7 au fost de acord să ajute la rezolvarea situaţiei din Pădurea Amazoniană

Emmanuel Macron anunţă că liderii G7 au fost de acord să ajute la rezolvarea situaţiei din Pădurea Amazoniană

Liderii statelor prezente la summitul G7 au fost de acord că ţările afectate de incendiile de vegetaţie din regiunea Amazoniană trebuie să primească ajutor cât mai repede posibil, a declarat duminică preşedintele american Emmanuel Macron, relatează Dpa.
Emmanuel Macron anunţă că liderii G7 au fost de acord să ajute la rezolvarea situaţiei din Pădurea Amazoniană

„Sunt realizate contacte cu toate statele din regiune pentru a finaliza angajamente concrete din punct de vedere tehnic şi financiar”, a declarat Macron.

Reîmpădurirea este de asemenea esenţială, însă sunt luate în considerare „diferite rezultate” deoarece „totul depinde de statele din regiunea amazoniană”, a adăugat preşedintele francez.

Jair Bolsonaro este vizat de critici internaţionale din cauza incendiilor care afectează Pădurea Amazoniană. Liderul brazilian, considerat un politician populist, este acuzat că a relaxat reglementările, facilitând defrişările.