Prima pagină » Social » Cumpănaşu spune că este păzit de jandarmi: Am solicitat MAI asigurarea protecţiei mele şi a familiei

Cumpănaşu spune că este păzit de jandarmi: Am solicitat MAI asigurarea protecţiei mele şi a familiei

Alexandru Cumpănaşu spune că a cerut Ministerului de Interne protecţie deoarece, potrivit unchiului Alexandrei, „clanurile mafiote” îl ameninţă pe el şi pe familia sa, iar în urma discuţiilor cu conducerea MAI, jandarmii îi vor asigura paza.
Cumpănaşu spune că este păzit de jandarmi: Am solicitat MAI asigurarea protecţiei mele şi a familiei

„Am solicitat MAI asigurarea protectiei mele si a familiei in aceasta perioada. Lupta cu clanurile mafiote din stat si din afara lui i-a facut pe unii s-o ia razna si sa ma ameninte pe mine si familia mea cu moartea dar si alte forme de amenintare. Am urmat calea legala si am informat Parchetul General si MAI. Care au dispus masurile pe care le-au considerat necesar in functie de informatiile predate dar si cele pe care acestia le detin”, a scris Alexandru Cumpănaşu pe Facebook.

Potrivit unchiului Alexandrei, iniţial s-a discutat ca agenţi ai Poliţiei Române să îi asigure protecţia însă „nu mai are încredere în instituţie”.

„Motiv pt care s-a recurs la jandarmerie. (…) Nu este placut sa te uiti peste umar insa batalia cu clanurile mafiote nu este o batalie cu o manastire de maici”, mai spune Cumpănaşu.