UPDATE ora 14.00 Codul portocaliu de ploi torenţiale, extins la încă două judeţe
Astfel, în mai multe localităţi din judeţele Suceava şi Neamţ, precum şi în zona de munte a celor două judeţe, se anunţă vijelii puternice, ploi torenţiale care vor cumula 35 – 40 l/mp, frecvente descărcări electrice şi grindină.
Codul portocaliu în cazul judeţelor Suceava şi Neamţ este valabilă până la ora 15.00.
Tot marţi, trei localităţi din judeţul Bacău sunt sub cod portocaliu de ploi abundente, descărcări electrice, vijelii şi grindină, până la ora 14.40.
Meteorologii avertizează că în localităţile Asău, Agăş şi Zemeş din judeţul Bacău va ploua abundent şi se vor înregistra cantităţi de apă ce vor ajunge la 40 l/mp.
Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, vijelii şi grindină.
Codul portocaliu în cazul judeţului Bacău este în vigoare până la ora 14.40.
O avertizare cod portocaliu vizează localităţile Răducăneni, Costuleni, Schitu Duca, Prisăcani, Gorban, Dobrovăţ şi Grozeşti din judeţul Iaşi.