Prima pagină » Sport » France Football l-a desemnat pe Kylian Mbappe cel mai bun fotbalist francez din 2018

France Football l-a desemnat pe Kylian Mbappe cel mai bun fotbalist francez din 2018

Kylian Mbappe (20 de ani) a avut un an de excepţie! "Wonderkid"-ul francez a fost desemnat cel mai bun jucător din "Hexagon" în 2018, după performanţele de excepţie avute cu echipa naţională, dar şi la echipa de club.
25 dec. 2018, 18:23, Sport

Vitrina lui Mbappe e plină de trofee la o vârstă fragedă, după ce a câştigat aproape tot ce se putea în acest an.

France Football l-a desemnat pe Mbappe cel mai bun fotbalist francez din 2018. Fenomenul Mbappe a câştigat Cupa Mondială cu naţionala franceză, şi campionatul, cu Paris Saint-Germain. El îi succede în această anchetă mijlocaşului defensiv N’Golo Kante de la Chelsea, desemnat anul trecut cel mai bun jucător.

Raphael Varane şi Antoine Griezmann au completat podiumul în acest an. Mbappe a câştigat şi Trofeul Kopa, acordat în Gala Balonului de Aur, pentru cel mai bun tânăr din Europa în acest an.

În 2018, Kylian Mbappe a marcat 34 de goluri pentru PSG şi naţionala Franţei.