Potrivit unui comunicat al Gărzii Forestoere Cluj, controlul în fondul forestier proprietate a oraşului Sângeorz-Băi a început în 2018 şi încă nu a fost finalizat, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar şi a faptului că verificările din teren se fac în condiţii grele, cum ar fi pantă foarte mare şi grohotiş la suprafaţă.
„Pînă la data de 13.09.2019 au fost identificate un număr de 3.350 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, cu un volum de 2994,56 mc şi o valoare a pagubei de 1.070.315 lei”, se arată în comunicatul Gărzii Forestiere Cluj.
Potrivit reprezentanţilor instituţiei, verificările în zonă urmează să fie finalizate în toamna acestui an.
Aceştia mai precizează că pădurarului care răspunde de cantonul în cauză i-au fost cerute explicaţii în scris „cu privire la constatările făcute cu ocazia patrulărilor în canton, răspunsul acestuia fiind că nu a identificat nimic în neregulă”.
Potrivit aceluiaşi comunicat, Ocolul Silvic Cormaia Anieş a demarat cercetarea disciplinară a pădurarului.
În timpul controalelor în zonă, reprezentanţii Gărzii Forestiere au sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cu privire la neregulile descoperite.