„Acest fapt prin care, din nou, se cere recoltarea ADN-ului de la mama Luizei, nu este normal, ci este o chestiune care, din punctul nostru de vedere, prezumă că acoperă nişte ilegalităţi la nivelul INML sau DIICOT deoarece, în acest moment, INML este într-o cercetare penală privind plângerea adresată de domnul Cumpănaşu, ulterior şi de noi privind modul în care au fost recoltate probele, modul în care s-a făcut verificarea ADN-ului”, a explicat avocatul Tonel Pop, pentru MEDIAFAX.
Potrivit avocatului familiei Luizei, prin această procedură s-ar încerca acoperirea unor infracţiuni precum abuz în serviciu, neglijenţă în serviciu sau poate favorizarea infractorului,
„Cred că vor să scoată la lumină în sensul de a-i induce în eroare pe cei care îi cercetează penal şi să încerce să înlocuiască probele”, a mai explicat Tonel Pop.
Avocatul a mai subliniat că probele ADN prelevate în urmă cu mai multe săptămâni de la familia Luizei ar trebui să fie suficiente, de aceea consideră că nu e nevoie de o nouă procedură.
„El (ADN-ul, n.r.) rămâne în grafice, în softul calculatorului, în memoria băncii de date a ADN-urilor decriptate. Nu ai cum să spui că s-a consumat ADN-ul. Nu ai cum să îl consumi, pentru că nu e de mâncat. Se păstrează în probe etalon la rece, nu ai cum să justifici”, a mai spus avocatul.
Mama Luizei Melencu: Nu voi da noi probe biologice nici cu mandat
Mama Luizei Melencu spune că nu va da noi probe ADN deoarece bănuieşte că se încearcă închiderea cazului Luizei. Femeia este de părere că anchetatorii vor să „planteze” noile probe în oasele găsite la lizieră, pentru a declara cazul Luizei închis.
„Mi s-au mai luat o dată probe, în urmă cu o lună şi jumătate. Eu ştiu că aceste probe biologice se pun undeva şi se păstrează. Ce au făcut cu probele date de mine până acum? De ce vor noi probe, încearcă să închidă cazul?”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Monica Melencu.
Femeia a spus că luni seara au venit poliştiştii la poarta ei pentru a o convinge să dea noi probe biologice, însă a refuzat inclusiv să semneze procesul verbal încheiat de aceştia. Astfel, s-a ajuns la emiterea unui mandat pentru a i se preleva probele.
„Au venit luni seara doi domni şi o doamnă de la poliţie, mai să mă ia pe sus să dau aceste probe biologice. Au stat mai bine de o oră la poartă, timp în care au încercat să mă ia pe sus, să dau aceste probe biologice. Le-am spus clar că refuz. Au încercat să pună martori care să semneze că au văzut maşina poliţiei la poartă şi că eu nu vreau să dau aceste probe. Le-am spus respectivilor
Femeia a afirmat că, în cazul fiicei sale, peste două săptămâni se împlinesc şase luni de la dispariţia Luizei, iar anchetatorii nu au suficiente probe care să arate că Luiza este moartă.
„Nici nu au căutat-o. Am făcut noi demersuri ca familie să o cautăm şi peste graniţe, dar autorităţile nu au făcut niciun demers. Susţin că sunt două fete moarte. După părerea mea, fetele acestea nu sunt moarte. Nici nu sunt acte în acest sens. S-au rezumat doar la anchetarea lui Gheorghe Dincă. Restul membrilor familiei au fost aduşi o singură dată, la cererea noastră şi atât. Eu vă spun că degeaba se taie coada la un şarpe, că ea se regenerează dacă îi lasă capul”, a declarat Monica Melencu.
Mama Luizei bănuieşte că noile probe biologice ar putea fi implantate în elementele găsite pentru a se putea declara şi decesul Luizei.
„Dacă pentru Alexandra au dat ceva în spaţiul public că au mai găsit probe, pentru Luiza nu au dat nimic şi acum au venit ca să ceară noi probe biologice să implanteze în oasele de la lizieră probe ADN şi să închidă şi cazul ei. Noi nu suntem aşa proşti cum ne cred ei”, a mai spus mama Luizei Melencu.
Femeia a afirmat că probele ADN date până acum au constat în prelevarea de salivă.
Procurorii au mers, luni, acasă la mama Luizei pentru prelevarea de ADN pentru noi expertize genetice, însă Monica Melencu a refuzat procedura, după ce s-a consultat cu avocatul. În aceste condiţii, anchetatorii au obţinut de la Tribunalul Bucureşti autorizare, iar marţi vor preleva probele.