Prima pagină » Social » Trafic feroviar reluat în judeţul Mehedinţi, unde luni a deraiat un tren de marfă

Trafic feroviar reluat în judeţul Mehedinţi, unde luni a deraiat un tren de marfă

Traficul feroviar a fost reluat, marţi dimineaţă, în judeţul Mehedinţi, unde luni a deraiat un tren de marfă.
Trafic feroviar reluat în judeţul Mehedinţi, unde luni a deraiat un tren de marfă

Centrul Infotrafic anunţă că în judeţul Mehedinţi, traficul feroviar a fost reluat pe Magistrala 900, la kilometrul feroviar 349 + 300 de metri, unde luni un tren de marfă a deraiat între staţiile CF Ergheviţa şi Valea Albă.

Potrivit purtătorului de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan, circulaţia feroviară pe intervalul de cale ferată Drobeta Turnu Severin Mărfuti – Valea Albă s-a reluat marţi la ora 5.14, în condiţii normale de trafic.

„Menţionez că personalul de intervenţie al Regionalei CF Craiova a acţionat atât în cursul zilei de ieri, cât şi în cursul nopţii pentru ridicarea , repunerea pe şină a vagoanelor de marfă şi retragerea acestora din zona drraierii, astfel încât la ora 5.14 traficul feroviar a fost redeschis în condiţii de siguranţă între staţiile Drobeta Turnu Severin Mărfuri – Valea Albă”, a spus purtătorul de cuvânt CFR SA.