Gandul
Potrivit poliţiştilor constănţeni, persoane necunoscute au intrat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, prin efracţie, într-o casă de schimb valutar, aflată într-un centru comercial din Constanţa.
Hoţii au tăiat apoi cu ajutorul unui polizor unghiular un seif, de unde ar fi sustras o sumă de bani.
„Prejudiciul urmează a fi stabilit”, au transmis poliţiştii.
La ora transmiterii acestei ştiri, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, coordonaţi de conducerea IPJ Constanţa, fac cercetări la faţa locului.