„Pe măsură ce aflu tot mai multe, ajung la concluzia că ceea ce se petrece nu este o procedură de demitere, este o LOVITURĂ DE STAT (sic!) cu intenţia de a lua poporului puterea, votul său, libertăţile sale, al Doilea Amendament, religia, armata, zidul de la frontieră şi drepturile divine de cetăţean al Statelor Unite ale Americii!”, a afirmat preşedintele Trump, într-un mesaj postat pe Twitter.
Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.
Trump a denunţat în repetate rânduri ancheta care ar putea conduce la demitere sa, apreciind că este vorba de un act de „hărţuire prezidenţială” şi o „vânătoare de vrăjitoare”.