„Din punctul nostru de vedere guvernarea Orban va fi o guvernare slabă, pentru că majoritatea parlamentară nu poate să îl ajute. Este o guvernare slabă, de aceea am spus că soluţia sunt anticipatele. (…) Din punctul nostru de vedere este mai bine să continuăm cu un guvern interimar trei luni, să facem anticipate şi să închidem. Preşedintele Iohannis a optat pentru varianta aceasta. Este decizia domniei sale”, a spus Dan Barna, la TVR1.
El a adăugat că voturile USR nu sunt „precum punguţa cu doi bani”.
Liderul USR a precizat că discuţiile cu Ludovic Orban au fost pozitive.
„Astăzi am discutat care sunt obiectivele, cumva condiţiile noastre, ale USR, pentru a susţine investitura Guvernului în Parlament, respectiv alegerea primarilor în două tururi, fără penali în funcţii publice, iniţiativă care se află la Camera Deputaţilor. E un moment optim ca această iniţiativă să treacă de Parlament. Mai era recursul compensatoriu, unde pare că este un acord în Parlament şi discuţia pe comisari să aibă loc în Parlament. Domnul Orban a fost foarte deschis în această abordare”, a subliniat Barna.