Prima pagină » Social » Teren de sport pentru copiii cu dizabilităţi din Galaţi, după modelul arenelor profesioniste

Teren de sport pentru copiii cu dizabilităţi din Galaţi, după modelul arenelor profesioniste

Copiii cu dizabilităţi din oraşul Galaţi vor avea un teren de sport, în urma unei investiţii de aproximativ 50.000 de euro. Acesta va fi construit în curtea unei şcoli pentru copii cu nevoi speciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Teren de sport pentru copiii cu dizabilităţi din Galaţi, după modelul arenelor profesioniste

Investiţia în valoare de 238.000 de lei a fost aprobată de consilierii judeţeni din Galaţi. Terenul de sport în aer liber, care va avea o suprafaţă sintetică, amenajat după modelul arenelor profesioniste, va fi construit în curtea Şcolii gimnaziale speciale „Constantin Pufan” din oraş.

„Se vor executa mai multe lucrări. Va fi o platformă betonată, slab armată, cu grosimea de 10 centimetri, turnată pe un substrat de agregat filtrant şi compactat, peste care se montează gazon artificial de 26 de milimetri, umplut cu nisip şi granule de cauciuc. Va fi o suprafaţă sintetică multisport cu dimensiunile 18 metri şi 38 de metri. În total, terenul de sport va avea 684 de metri pătraţi”, a explicat, la solicitarea MEDIAFAX, Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Galaţi.

Suprafaţa de joc va avea marcaje şi dotările necesare practicării mai multor sporturi.