Ludovic Orban a declarat că imediat după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, definitiv, falimentul RADET, l-a sunat pe ministrul Energiei.
„L-am sunat imediat pe ministrul Economiei să se deplaseze la ELCEN, de asemenea să ia legătura cu autorităţile locale, astfel încât să identificăm posibilităţile legale să nu fie afectată alimentarea cu energie termică şi cu apă caldă a bucureştenilor”, a spus Orban.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis luni, definitiv, falimentul RADET, fiind menţinută, astfel, decizia din primă instanţă a Tribunalului Bucureşti.
La scurt timp înainte de a fi pronunţată soluţia, primarul Gabriela Firea a precizat că, indiferent dacă instanţa decide sau nu falimentul RADET, bucureştenii vor avea în continuare apă caldă şi căldură, deoarece Primăria a luat măsuri pentru a putea furniza agent termic.
Lichidarea RADET nu înseamnă dispariţia sistemului de termoficare, a spus Firea.
„Indiferent de sentinţa de astăzi (luni, n.r.), bucureştenii vor avea în continuare apă caldă şi căldură. Am luat măsuri din timp pentru a putea garanta continuitatea agentului termic în Capitală. Fac precizarea că o eventuală lichidare a RADET nu înseamnă dispariţia sistemului de termoficare, pentru că activitatea Regiei va fi preluată de Compania Municipală Termoenergetica. Reamintesc bucureştenilor că am preluat RADET, în 2016, în insolvenţă de facto, şi că am solicitat în repetate rânduri acordul consilierilor generali pentru o soluţie de reorganizare a activităţii acestei regii, însă abia în luna februarie, în acest an, a fost acceptată soluţia înfiinţării Companiei Municipale Termoenergetica”, a declarat primarul general Gabriela Firea, printr-un comunicat de presă.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!