Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis, marţi, ca fostul şef al Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta este acuzat de înşelăciune şi uz de fals, pentru că s-ar fi folosit de documente false care atestau studii necesare angajării în companie.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au transmis că în urma cercetărilor efectuate pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, s-a luat măsura reţinerii bărbatului la care au fost efectuate percheziţii în cursul dimineţii.
Surse din anchetă arată că este vorba de fostul şef Transelectrica, Marius Dănuţ Caraşol.
Acesta este acuzat că, în mod fraudulos, a folosit, pentru angajarea în cadrul unei companii naţionale de interes strategic, documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcţiei.
Prejudiciul în acest caz a fost stabilit la peste 460.000 de lei, iar pentru recuperarea lui a fost instituit sechestru asupra a două imobile şi a unui cont bancar.