„Este evident o situaţie foarte, foarte bună pentru noi în cadrul PPE, şi, şi pentru a sublinia acest lucru, am venit în această seară la Summitul şefilor de stat şi de guvern din PPE. Şi, cu siguranţă, în această nouă configuraţie, care, într-adevăr, dacă voi reuşi şi în turul doi al alegerilor, ne duce în situaţia să avem la sfârşit de an şi Preşedinte, şi premier din PNL, din PPE. Evident, influenţa României în cadrul PPE şi implicit în toate structurile Uniunii Europene va fi una considerabil mai bună şi avem intenţia să folosim această situaţie în beneficiul României şi al românilor”, a spus Klaus Iohannis, înaintea Summitului PPE.
Şeful statului a adăugat că dacă la finalul anului 2019 România va avea şi premier şi preşedinte din PPE, atunci discuţiile despre Schengen vor avea „o altă greutate politică”.
Al doilea tur al alegerilor prezidenţiale are loc pe 24 noiembrie în ţară şi între 22 şi 24 noiembrie în străinătate. Românii vor avea de ales dintre Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis.