Clujenii au votat 15 proiecte în proiectul de bugetare participativă lansat de Primărie.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că sunt şi proiecte care pot fi finanţate cu sume mici, de câteva mii de euro.
„Luni s-a încheiat finalizarea votării în procesul de bugetare participativă al Primăriei Cluj-Napoca fiind aprobate 15 proiecte care vor primi finanţare din bugetul local pe anul viitor. Cele mai multe voturi – 428 – le-a obţinut proiectul
Alte proiecte prevăd instalarea unor semafoarte inteligente pentru maşini în intersecţiile unde tramvaiul trece prin mijlocul rondului verde, dar şi o minirampă din ciment pentru zona cartierului Mărăşti unde să se poată practica skateboardingul indiferent de vreme.
Bugetarea participativă este un proces derulat de Primăria Cluj-Napoca încă din anul 2017, prin care ideile şi iniţiativele comunităţii clujene se transformă în realitate.
„Este un proces deschis, incluziv şi transparent prin care membrii comunităţii se implică direct în formularea deciziilor privind priorităţile de cheltuire a banilor din bugetul local. Iar locuitorii municipiului Cluj-Napoca votează pe un site dedicat aceste proiecte iniţiate de concetăţenii lor”, au explicat reprezentanţii municipalităţii.
În primul an în care clujenii au putut decide proiectele oraşului, oamenii au propus, printre altele, o tiroliană, telegondolă, WC-uri publice automatizate, baie publică sau un Muzeu al Figurilor de Ceară. Unul dintre primele proiecte depuse se referea la introducerea unei zile de muncă la fiecare 365 de zile, obligatorie, în folosul comunităţii pentru fiecare locuitor al oraşului. Un alt clujean propunea construirea unei tiroliene din cartierul Bună Ziua care să îl transporte până în centrul oraşului, iar un altul se referea la înfiinţarea de toalete publice care îşi fac singure, automatizat, curăţenia şi dezinfectarea.
Totodată, printre proiectele finanţate în 2018 s-au numărat mansardarea unor şcoli, creşterea siguranţei pietonale la treceri de pietoni prin instalarea de indicatoare rutiere luminoase permanente, realizarea unui parc în cartierul Între Lacuri, amenajarea spaţiilor publice cu unităţi de colectare inteligentă a gunoiului sau trotinete electrice în sistem de închiriat, etc.