Prima pagină » Știri externe » Partidul Conservator, al premierului Boris Johnson, avans de 7% în faţa laburiştilor, înaintea scrutinului din Marea Britanie

Partidul Conservator, al premierului Boris Johnson, avans de 7% în faţa laburiştilor, înaintea scrutinului din Marea Britanie

Partidul Conservator, al premierului în funcţie Boris Johnson, are un avans de 7% faţă de Partidul Laburist (opoziţie), înaintea scrutinului parlamentar anticipat programat pe 12 decembrie, arată un sondaj efectuat de Institutul ICM la comanda agenţiei de presă Reuters.
Partidul Conservator, al premierului Boris Johnson, avans de 7% în faţa laburiştilor, înaintea scrutinului din Marea Britanie

Partidul Conservator (centru-dreapta) este creditat cu 42% din intenţiile de vot, cu 1% în plus faţă de săptămâna trecută.

Partidul Laburist (centru-stânga), condus de Jeremy Corbyn, are o cotă de 35% (plus 1% comparativ cu săptămâna trecută).

Partidul Liberal-Democrat (proeuropean, opoziţie) este creditat cu 13% din intenţiile de vot, în timp ce Partidul Brexit este la nivelul de 3% (minus 1%).

Sondajul a fost efectuat de Institutul ICM în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie, pe un eşantion reprezentativ de 2.029 de persoane.