”Suntem foarte motivate după victoria de aseară şi, chiar dacă eu am înscris ultimul gol, cred că echipa a fost fantastică şi a crezut până în ultima secundă. Nu am dezamăgit, nu ne-am făcut de râs. Suntem în primele 12 echipe la acest turneu şi avem şansa să fim pe un loc mai bun. Înseamnă foarte mult pentru noi toate mesajele, să vedem că oamenii sunt alături de noi şi le mulţumim din suflet celor care sunt alături de noi.Când câştigi, primeşti mesaje de la toată lumea, dar când pierzi, în general, primeşti la familie”, a declarat Cristina Neagu.
”Victoria cu Ungaria înseamnă că suntem în primele 12, nu e puţin lucru, dacă ne uităm că Franţa sau Brazilia nu sunt acolo. În afară de meciul cu Spania, care a fost dezastruos, echipa a crescut de la meci la meci. Suntem pozitive, încrezătoare, avem toate motivele să fim. Cred că nu am ce să demonstrez nimănui. Am făcut tot ce am făcut pentru mine şi pentru echipă. Mă bucur că am putut să mă întorc atât de repede la cel mai înalt nivel. Cred că trebuie să fim mai relaxate şi să dăm tot ce avem mai bun”, mai spus handbalista.
Partida dintre România şi Rusia, de la Campionatul Mondial de handbal, va avea loc duminică, începând cu ora 08:00.