Prima pagină » Știri externe » Recep Erdogan: Turcia ar putea închide baza americană de la Incirlik ca urmare a tensiunilor cu SUA

Recep Erdogan: Turcia ar putea închide baza americană de la Incirlik ca urmare a tensiunilor cu SUA

Turcia ar putea închide baza de la Incirlik, care găzduieşte arme nucleare americane, ca urmare a ameninţărilor din partea SUA cu sancţiuni contra Ankarei şi a rezoluţie Senatului de la Washington prin care este recunoscut genocidul otoman împotriva poporului armean, relatează Reuters online.
Recep Erdogan: Turcia ar putea închide baza americană de la Incirlik ca urmare a tensiunilor cu SUA

„Dacă este necesar să facem un astfel de pas, desigur că avem autoritatea … Dacă acest lucru este necesar, împreună cu delegaţiile noastre, vom închide Incirlik dacă este necesar”, a declarat Erdogan la postul A Haber TV.

Turcia poate închide, de asemenea, baza de la Kurecik, a adăugat liderul de la Ankara.

„Dacă ne ameninţă cu punerea în aplicare a acestor sancţiuni, bineînţeles că vom riposta”, a subliniat Erdogan.

Relaţiile dintre Turcia şi NATO sunt tensionate din cauza deciziei Ankarei de a achiziţiona un sistem antiaerian rus de tip S-400 şi din cauza intervenţiei militare turce împotriva grupurilor insurgente kurde din nordului Siriei.