Potrivit unui comunicat emis joi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI), directorul medical al Spitalului de Psihiatrie „Prof. dr. Alexandru Obregia”, Eduard Petru Moţoescu a fost găsit în stare de conflict de interese administrativ deoarece în perioada 30 iunie – 30 septembrie 2017, soţia a deţinut funcţia de şef secţie în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, unde acesta exercita calitatea de membru în comitetul director, respectiv de director medical.
De asemenea, au fost găsiţi incompatibili şi trei funcţionari publici: Torpenyi Francisc Albert, consilier local în Dej, judeţul Cluj, Anda Monica Jipa (fostă Chiriceanu), funcţionar în cadrul Consiliului Judeţean Giurgiu şi Constantin-Corneliu Bălăşanu, funcţionar public de conducere în cadrul Consiliului Local al comunei Frumuşica, judeţul Botoşani.
ANI arată că Torpenyi Francisc Albert, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate cu capital majoritar de stat în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de director al Direcţiei Tehnice, a încheiat trei contracte comerciale de furnizare de servicii cu Primăria municipiului Dej, iar Anda Monica Jipa a deţinut şi exercitat simultan funcţia publică de consilier în cadrul Direcţiei de Achiziţii şi Investiţii a Consiliului Judeţean Giurgiu, şi pe cea de trezorier în cadrul unui partid politic, în perioada 31 iulie 2015 – 03 ianuarie 2017.
În cazul funcţionarului din Botoşani, ANI arată că în perioada 03 ianuarie – 06 iulie 2018, a deţinut funcţia publică de conducere în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Frumuşica şi a exercitat simultan funcţia de consilier local în cadrul Consiliului Local al aceleiaşi comune.
ANI arată persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază: acelea de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Sursa citată menţionează că persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.